Condițiile meteo în ultimul sfârșit de săptămână din luna lui Brumărel nu suferă modificări notabile față de intervalul precedent și specialiștii dau asigurări că în perioada 26 – 27 octombrie cerul va fi degajat, nu sunt așteptate precipitații, iar valorile termice diurne pot atinge pragul de 19 grade, în timp ce noaptea se vor înregistra între 6 și cel mult 8 grade. În prima zi valorile termice se vor menține apropiate de mediile climatologice specifice perioadei în estul și sud-estul țării, cerul va fi variabil, însă la începutul zilei și noaptea, în special în zonele joase vor fi nori joși și pe arii restrânse ceață. Vântul va sufla slab și moderat.
Și duminică, 27 octombrie, va fi cald și frumos. „Vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil la senin, cu nebulozitate joasă în a doua parte a intervalului local în regiunile nordice, estice și centrale. În zona Carpaților Orientali și în Moldova, izolat și trecător, vor fi posibile ploi slabe sau burniță. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, cu precădere în zonele joase de relief se va semnala ceață”, conform ANM. Aceleași caracteristici sunt valabile cel puțin până la finalul lunii în curs.
(G. S.)
Foto: ANM