Vot și prăznuire la Centrul Social Pietricica: ”Constituția, da sau nu. Nu știu ce se modifică, ăia mari știu”

Vârstnicii care trăiesc la Centrul Social Pietricica din Piatra Neamț erau, astăzi, 7 octombrie, la amiază, adunați în hol, în așteptarea unei prăznuiri.

Mulți au votat încă de ieri, la secția de votare amenajată la grădinița din apropiere. ”Ieri, când s-a deschis votul, am fost primul. La 79 de ani, mulțumesc lui Dumnezeu, încă mai pot merge! Noi, de aici, din centru, care ne putem mișca, am votat la grădiniță, vizavi, dar câțiva, care nu pot merge, au votat aici, chiar mai înainte au fost aici, cu urna. Nu știam ce se votează exact, dar mi-au explicat doamnele de-acolo: Constituția, da sau nu. Nu știu ce se modifică, ăia mari știu”, ne-a spus un bătrân care era afară, la soare, în curte.

În club, alți pensionari urmăreau o emisiune la televizor și, pe partea opusă, la capătul holului, alții discutau cu asistenta socială. Mariana Apintei ne-a explicat că tocmai ce, de vreun sfert de oră, a plecat grupul format din trei persoane, dintre care doi polițiști, cu urna mobilă. ”Am avut solicitări de la 15 persoane, nedeplasabile, care au dorit să voteze și au făcut cerere în nume propriu, cu actele medicale justificative de la medicul de familie. Au votat 13, fiindcă doi nu au avut buletinele, actele de identitate sunt la aparținătorii lor. Restul au mers la secție și au votat, care au dorit. Avem 88 de persoane cazate în centru, dar nu știm câți au votat la secție, fiecare care a dorit a mers și a votat”, a precizat asistenta.

Cântece populare se auzeau pe holul și din clubul centrului. Pensionarii, unii îmbrăcați elegant, ca în zi de duminică, dar și pentru evenimentul ce avea să înceapă la ora 13, ne-au spus că au fost la vot. ”Pentru binele țării, am votat!” – a spus un bărbat, urmat imediat de un altul – ”Dar cine știe ce-o mai fi”. Sosirea părintelui și a dascălului a pus capăt discuției despre foștii lor colegi de cămin, pe care se pregăteau să-i pomenească. (C.I.)

FOTO:

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...