3. La ce bun literatura română?!
Dar cine îşi poate imagina un popor fără cultură proprie? Să zicem că poporul bulgar s-ar lăsa recomandat în lume prin cultura sârbă iar cultura rusă ar reprezenta poporul englez etc. Despre ce fel de lume am mai vorbi, astfel? De asta, globalizarea poate uniformiza meniuri din bucătărie sau indicatoare pe şosele, dar nu poate uniformiza cultura şi literatura. Hai să facem un exerciţiu de imaginaţie şi să ne închipuim că am fi un popor fără literatură proprie! Părerea mea ar fi că am deveni vulnerabili, am dispărea. Pentru că becisnica literatură e pata de ulei care rămâne la suprafaţă indiferent de mărimea potopului, de durata lui, de consecinţe. Iar limba, ca instrument al comunicării, se modelează în exerciţiul literaturii. Fără mlădierile poetice îndelung încercate o limbă devine un buzunar cu bolovani. Zice acelaşi Platon, justificat: „Caracterul unui om poate fi judecat după gusturile sale artistice”. Aşa şi caracterul unei societăţi…! Iar un popor care îşi leapădă cultura, care şi-o batjocoreşte, care şi-o renegă, e un popor fără caracter. Ne recunoaştem uneori evoluţia „caracterului” nostru naţional în aceste sentinţe?
Nu suntem în avanposturile literaturii europene şi universale pentru că ne-am petrecut modernitatea omorându-ne propria cultură, reprimând-o, ucigându-ne scriitorii, ostracizându-i. Dacă n-am fost barbari cu alţii, am fost barbari cu vârf şi îndesat la noi acasă. Am aspirat şi barbaria altora ca să o altoim pe a noastră. Dacă ne-am fi agăţat de poala unor Cioran, Eugen Ionesco, Eliade, Blaga, afirmându-ne la umbra lor calitatea de români, azi eram salutaţi cu respect în Europa. Oricum, cultura română e mai bună decât poporul român. Numai cultura nu ne lasă să pierim, să dispărem pe scara istoriei. Dar ca să vezi care e raportul unui neam cu proprii scriitori de geniu, trebuie să vezi cum le respectă acesta postumitatea, numele, renumele, urmele trecerii prin lume, legenda. Ca să ajungi la Ipoteştii lui Eminescu trebuie să încaleci drumuri proaste, să faci slalom printre gropi, să te faci că nu observi mizeria locului. La Humuleştii lui Ion Creangă e la fel. Precaritatea te întâmpină şi la casa Lucian Blaga şi la cimitirul Bellu şi la Petrila, locul naşterii lui I.D. Sârbu.
Din acest motiv suntem în Europa nu o cultură ci o provincie culturală. Iar scriitorul de provincie, fie raportat la Europa, fie raportat la propria capitală culturală, este în situaţia a ceea ce în masonerie s-ar numi „moarte civică”. În acest caz ignorarea omoară mult mai temeinic decât contestarea.
Adrian ALUI GHEORGHE
