2. La ce bun propria literatură ?
Habar nu am dacă ceea ce facem noi e bun sau e rău, la ce bun să scriem în vremuri de bejanie. Dacă o facem în orice condiţii, probabil că e vorba de un viciu nepedepsit încă. Dar o să zicem şi o să motivăm şi noi odată cu Platon care ne-a relevat că „mânuirea şi cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor” şi asta ar mai atenua ceva din gratuitatea cu care ne petrecem viaţa. Iar mânuirea lor, a cuvintelor, ar fi asemeni mânuirii periculoase a otrăvurilor, trebuşoară care afectează în primul rând pe mânuitorul stângaci. Desigur că am putea să nu scriem, că am putea să îngânăm doar lucrurile esenţiale din preajmă, să imităm răsăritul soarelui, asfinţitul, mersul pe vârfuri al ploii peste trupul mării, aşa cum o făceau primii oameni, primitivi încă, care şi-au descoperit oareşce simţ artistic. În fond nici noi nu ne-am îndepărtat prea tare de primitivitate, dacă scuturi o carte de poezii sau vreo carte de proză, de azi, de ieri sau de alaltăieri, cam aceleaşi lucruri de bază se vor împrăştia jur-împrejur, doar recuzita este uşor diferită. George Steiner zice, referitor la asta, într-un excelent eseu recent (Tritonuri, revista Nexus 50, 2008, Olanda; Idei în dialog, 16 sept. 2008) : „O prea mare parte a comportamentului nostru social, politic şi chiar familial rămâne sadic, înşelător sau primitiv din punct de vedere intelectual. Pofta, setea noastra de masacru pare nesfârşită. Duhoarea banului ne infecteaza vieţile. Dar când creăm un sonet shakespearian, când compunem o Misa în B-minor, când ne luptăm, de-a lungul secolelor, cu conjectura lui Goldbach, sau cu «problema celor trei corpuri», ne depăşim limitele. Atunci, într-adevăr, «minuni mai mari ca omul nu-s»”. Evoluţia literaturii, se ştie, nu e la nivel de „ce spune”, ci la nivel de „cum spune”. Dacă s-ar întrerupe lanţul creării literaturii, împrospătată de la epocă la epocă, omenirea ar intra în impas. Ar muri, poate. De asta, cu fiecare generaţie există indivizi aleşi (sau autoaleşi?) care sînt chemaţi să împrospăteze temele şi mijloacele.
Adrian ALUI GHEORGHE
