În intervalul 5-7 septembrie, voleibaliștii municipalului pietrean participă la un turneu amical la Dej. Turneul, organizat de formația locală, Unirea, mai aduce la start, echipele Explorări Baia Mare și U Cluj. Echipa pietreană, antrenată de profesorii Dan Gavril și Nicu Buruș, s-a reunit la începutul lunii august cu trei achiziții în lot: Mihai Voleanschi, care joacă pe postul de universal, ridicătorul maghiar Peter Kecskemeti și secundul Sergiu Filip.
”Am reușit să definitivăm lotul, am rezolvat o problemă delicată pe postul de ridicător, acolo unde Ștefan Cazacu va fi completat de experiența lui Peter Kecskemeti. În jurul acestor doi ridicători vom încerca să construim o echipă competitivă, cu care să începem a urca în clasamentul primului eșalon”, a declarat prof. Dan Gavril. Referitor la noul campionat al Diviziei Masculine A1, Dan Gavril a spus: ”Va fi un campionat extrem de echilibrat, în care majoritatea echipelor a reușit transferuri de răsunet. Cei din Caransebeș au adus 9 jucători, Șimleul Silvaniei, la fel, 9 jucători noi, fără a mai vorbi de Constanța, Zalăul, sau Dinamo. Galațiul s-a consolidat, Steaua și CSM București”. (M. STOIAN)