Voleibaliștii de la VCM-LPS Piatra Neamț au oferit astăzi, 7 martie, flori și mărțișoare angajatelor de la Consiliul Județean (CJ) Neamț și de la Primăria Piatra Neamț. Le-au dăruit în avans cu o zi, deoarece miercuri (8 martie) ei au de susținut un nou meci în campionat, penultimul din retur. Adversarea pietrenilor este Știința Explorări Baia Mare. Partida va începe la ora 16:00 și va avea loc în Sala Sporturilor de pe Calea Romanului. Cu o victorie reușită în sfârșit în runda precedentă pe terenul vecinilor de la Știința Bacău (3-2), Iosif și compania doresc să câștige primul meci și pe teren propriu.

vcm lps lalele 2017 1Întâlnim o echipă de tradiție din voleiul autothton. Ne va fi foarte greu, deoarece sunt jucători consacrați, care evoluează de multă vreme împreună, dar o să ne jucăm șansa. După victoria de la Știința Bacău simt că oarecum ne-am mai descătușat psihic și poate reușim și noi un succes de trei puncte”, a afirmat Constantin Niță, directorul executiv al formației pietrene.

vcm lps lalele 2017 2Miercuri, 8 martie, cu două ore mai devreme, voleibalistele de la Unic Piatra Neamţ înfruntă în Polivalenta pietreană gruparea CSM Târgoviște. Miza este câștigarea a cel puțin un punct de către gazde, pentru a înlesni ocuparea locului 6 la finalul returului.

vcm lps lalele 2017 3“Poate nu o să vă vină să credeți, dar ne gândim la victorie nu doar să câștigăm un punct. Dacă-i victorie, atunci normal că vin și punctele. Important mai este ca în această etapă Medicina Târgu Mureș să învingă cu 3-0 sau 3-1 pe CSM Lugoj. Mai este vital să câștigi și seturi pentru că, la egalitate de puncte, setaverajul este următorul criteriu de departajare. Un set în plus te poate menține pe locul al 6-lea“, a afirmat Mihaela Voivod, antrenoarea secundă a echipei Unic. (Ana MOISE)

Articolul precedentFOTO O nouă expoziție a maestrului Dumitru Bezem
Articolul următorTârgu-Neamț: Se închid fabrici, dispar locuri de muncă!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.