0:00

Voila de vedeți!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Să știți că pesedeul ne pregătește ceva de sărbători. Dupe dume și moșmande bărboase lansate pe diferite canale, de Crăciun e vorba de ceva ce o să rupă gura membrilor și a celorlanți alegători. Un conțert bubuitor cu artiști unu și unu, bașca un cuplu care repetă de zor acuma piese de sezon, format din doi artiști de renume, Johny Cash den târgu cu cetate, numit așa pentru că este un fan al cash-ului de oaie și Emilia Newton John, gingașa și diafana solistă a pesedeului din județ. Acuma, nu avem informații despre locurile unde vor presta artiștii pomeniți, dar vă putem spune că o să fie un conțert caritabil cu intrare liberă, singura interdicție fiind portul de roșii și alte legume contondente, precum și ouăle clocite sau în stare crudă.

Piesele la care se repetă câteva ore pe săptămână și de o bucată de vreme sunt de largă respirație și cu drepturi de autor antamate ca să nu fie prilej de gâlceavă. Domnul John repetă la greu piesa în vogă “Bagă bani, bagă bani!”, numai că i-o schimbat titlul în “Adu bani, adu  bani”, în care se laudă succesele economiei social democrate și oamenii muncii mulțumiți cu salariul minim pe aceeași economie. Aia cu “E foame de bani” a fost scoasă, că nu-i electorală și nici de sezon. Partenera de duet, doamna Emilia Newton John va invoca nevoia de finanțare pentru partea feminină a partidului, că și ele este demne de vot și pun umărul sănătos la imaginea soților membri de pesedeu, astfel că piesa care va rupe gura șefilor den București nu putea fi decât “Banii și fetele”. O altă piesă de duet s-a luat de la Fuego, cu acordul doamnei Irina, care a fost adaptată la fierberea momentului, “Împodobește mamă, bradul” devenind “Închiriază mamă, casa”, drept model pentru un supliment de câștig ca să se poată plăti încălzirea la vreme de iarnă. Fromos…

Din culisele șpectacolului aflăm că regia pentru toată treba asta este asigurată de indicațiile spectaculoase ale Dragnea&Zgonea Show, dar și de șefa doamnelor den pesedeu, doamna Plumb, toți cu vechi experiențe în organizarea de evenimenturi bimbașe și cu largă aplecare spre creștinii votanți din patru-n patru ani. Acuma unele voci zice și de un invitat de calibru, care încă nu-i suficient de bine invitat. E vorba de ansamblul folclorico-agricol  “Ai noștri ca brazii în număr de trei”, din repertoriul căruia amintim: “ Bătuta pe Cuejdi fără stropi”, “Sârba cu schimb de locuri”, “Majoritatea cântă-n frunză”, dar și alte ale vremilor adaptate cu vârf și îndesat în coșărci sau plăși electorale.  Oricum, pentru sănătatea mneavostră, consumați câte lichide poftiți dar evitați sarea și grăsimile!

Articolul precedentAgrigoroaie şi Băbeanu, convocate la naţională
Articolul următorA intrat cu mașina într-un podeț

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.