Vizită franceză la Piatra Neamț

Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț, și viceprimarul Luminița Vîrlan au primit, astăzi, 23 mai, vizita unei delegații de la Liceul Saint-Exupéry din localitatea Saint-Raphael, regiunea PACA, Franța. Întâlnirea a fost prilejuită de un proiect de înfrățire între unitatea franceză de învățământ și Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț. Această alianță, al cărei document oficial a fost semnat în luna mai 2016, este rezultatul unei colaborări strânse pe care cele două licee au avut-o în cadrul proiectului Erasmus+. Este vorba despre un proiect multianual pe teme de educație la care participă atât profesori, cât și elevi de la cele două unități de învățământ.

Philippe Chevalier, directorul Liceului Saint-Exupéry: „Vă mulțumim pentru primirea dv., este foarte importantă pentru noi. Sunt multe legături între Franța și România în ceea ce privește cultura, istoria și lingvistică. Sunt fericit că împărtășim aceleași valori și un proiect european comun. Vă felicit pentru buna organizare în cadrul comunității și pentru sprijinul oferit instituțiilor de învățământ”.

Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra Neamț: „Mă simt onorat de vizita dv., vă asigur de deschiderea instituției pe care o reprezint, fața de proiectele ce consolidează schimburile culturale dintre poporul francez și orașul nostru.  Voi oferi tot sprijinul meu în derularea acestor proiecte educaționale”. (A. MOISE; FOTO: Primăria Piatra Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...