Protestul asistenților de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, din această dimineață, 8 februarie, a fost prilejul cu care unii din ei și-au expus în fața directorului (și-a presei) nemulțumirile nu doar pe grup, ci și individual. S-a spus, bunăoară, că asistentele de la sala de nașteri vor înapoi sporul de sală, măcar la nivel de 25%, pentru că ”o asistentă la sala de nașteri nu se formează într-un an” și ”noi efectuăm manevre ale doctorilor”. Și că, uneori, la Cardiologie, lipsa personalului face ca o asistentă din tura de noapte să ducă singură un mort la SML (detalii aici). Și că, deși spitalul are o mândrețe de RMN, lipsesc lucrurile mărunte, dar esențiale, gen serul fiziologic și soluțiile Ringier. Și că, în vreme ce prin alte spitale din județ – Roman, Târgu Neamț – și din alte județe – ”La Suceava au de toate!” -, la spitalul din Piatra Neamț ”de 15 ani suntem același personal, se schimbă directorii și altceva nimic!”. Detalii în cele ce urmează:

VIDEO ”Tot spitalul e sub orice critică! Avem RMN, dar nu e ser fiziologic!”
Autor:
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.


