VIDEO. Percheziții într-un dosar cu acuze de obținere ilegală de fonduri: paguba depășește un milion de lei

Trei descinderi imobiliare au avut loc pe 6 martie într-o cauză în care anchetatorii vorbesc de o pagubă de 1,08 milioane de lei. Acțiunea, efectuată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, a avut loc în județul Giurgiu și în municipiul București. A fost pus în executare și un mandat de aducere, într-un dosar penal cu acuze de comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și obținerea ilegală de fonduri.

Cercetările au stabilit că din ianuarie 2020, suspecții ar fi preluat mai multe societăți comerciale, care ar fi avut încheiate acorduri de finanțare, fie direct, fie prin intermediul altor persoane. „Ulterior, societățile comerciale în cauză controlate de către membrii grupării infracționale ar fi depus înscrisuri care atestau date false, inexacte sau incomplete, pentru a obține fondurile alocate conform prevederilor O.U.G. nr. 10 din 2017, pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii. Prejudiciul cauzat este de 1.084.000 de lei”, anunță IPJ Neamț.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă. Totodată, au fost descoperite mai multe echipamente din domeniul HoReCa și fitness, în valoare aproximativă de 150.000 de lei, față de care s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din Poliție Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Sector 4 București și al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, precum şi al specialiștilor criminaliști.

VIDEO: IPJ Neamț

(G. S.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Români, județul Neamț: un biciclist de 55 de ani a ajuns la spital după ce a intrat într-o autoutilitară

Accident la Români, județul Neamț: un biciclist de 55 de ani a ajuns la spital după ce a intrat într-o autoutilitară

Bacău: un bărbat a murit carbonizat într-un incendiu provocat de o țigară

Bacău: un bărbat a murit carbonizat într-un incendiu provocat de o țigară

Cod galben de ceață în regiunea Moldovei

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod...

5 ani de la incendiul tragic de la Spitalul județean de urgență Piatra Neamț – 10 victime, secția tot nefuncțională, s-au găsit și vinovați...

5 ani de la incendiul tragic de la Spitalul județean de urgență Piatra Neamț – 10 victime, secția tot nefuncțională, s-au găsit și vinovați de serviciu 

Anunț public de solicitare din partea Arhiepiscopiei Iașilor

Arhiepiscopia Iașilor anunţă publicul interesat asupra iniţierii procesului de...