VIDEO. Percheziții DIICOT la traficanți de droguri în Neamț și Galați

La data de 26 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, au efectuat 19 percheziții domiciliare în municipiile Piatra Neamț și Galați, precum și în orașul Târgu Neamț.

Dosarul vizează comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psih-active, punerea la dispoziție, cu știință, pentru consumul fără drept de astfel de produse, precum și punerea la dispoziție a unui imobil pentru consum de droguri.

Grupare formată din trei persoane, cu rețea de colaboratori

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna mai 2025, trei suspecți ar fi inițiat și constituit o grupare de criminalitate organizată, cu scopul obținerii de importante beneficii materiale din vânzarea de droguri și substanțe psihoactive.

Doi dintre membri ar fi avut rolul de a procura, transporta și depozita substanțele interzise, atât la domiciliu, cât și la locul de muncă, coordonându-l pe al treilea suspect, care s-ar fi ocupat de distribuția drogurilor de risc și de mare risc, precum și a produselor cu efect psihoactiv către consumatori.

În cadrul grupării, suspecții s-ar fi ajutat reciproc în comercializarea canabisului și a drogurilor din categoria „cristalelor”, și-ar fi trimis clienții unii la alții atunci când nu puteau onora cererile și s-ar fi aprovizionat reciproc.

Droguri vândute către consumatori din județul Neamț

Ancheta vizează și alți opt suspecți, care nu ar fi fost membri ai grupului infracțional, dar ar fi colaborat atât cu acesta, cât și între ei. Aceștia ar fi cumpărat droguri și produse psihoactive de la grupare, pe care ulterior le-ar fi revândut consumatorilor din județul Neamț.VIDEO. Percheziții DIICOT la traficanți de droguri în Neamț și Galați

Pe parcursul urmăririi penale a rezultat că gruparea ar fi organizat mai multe petreceri private, atât în locuințele suspecților, cât și în spații închiriate, unde participanților li s-ar fi oferit gratuit sau contra cost droguri de risc, droguri de mare risc și substanțe cu efect psihoactiv.VIDEO. Percheziții DIICOT la traficanți de droguri în Neamț și Galați

Sprijin din partea structurilor de ordine publică din mai multe județe

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul polițiștilor din brigăzile de combatere a criminalității organizate Bacău, Galați, Suceava și Iași, al inspectoratelor de poliție județene Neamț, Galați și Bacău, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Autoritățile subliniază că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...