Duminică, 21 octombrie, a avut loc etapa a şaptea în cadrul Ligii a IV-a. Oficiali ai formaţiilor Bradu Borca (3-3, în deplasare, cu Victoria Horia) şi Moldova Cordun (1-4, pe teren propriu, cu Speranţa Răuceşti) şi-au exprimat o serie de nemulţumiri legate de arbitraj.
“A fost un meci frumos între două echipe prietene, dacă pot spune aşa… Dar arbitrajul a lăsat din nou de dorit. Domnul arbitru Arusoaiei şi-a bătut joc tot timpul de noi şi nu a ezitat să o facă şi duminică. Jucătorul nostru Stroia Constantin a ieşit cu piciorul rupt din teren în prima repriză, după nişte intrări criminale ale jucătorilor de la Horia şi, ATENŢIE, domnul arbitru de liga 1 a stat cu mâinile în sân… După asta nu ne-a acordat două penaltyuri clare, iar în sfârşit ne-a dat nu mai puţin de 6 cartonaşe galbene. Şi domnul observator Botezatu a stat la fel de relaxat când, de lângă el, Bogdan Găucan instiga jucătorii să intre la «rupere ca doar jucăm acasă». Am sesizat de nenumărate ori AJF-ul să nu ne mai dea asemenea arbitri, care ne mănâncă nervii şi sănătatea… dar asta e în fotbalul nemţean. De asta am ajuns unde am ajuns…“, a declarat Ciprian Jigane, preşedintele formaţiei Bradu Borca.
“Sunt de părere că a fost un meci foarte frumos, cam de nivelul diviziei C. Dacă terenul era mai bun, partida ar fi fost şi mai spectaculoasă. Ambele echipe au jucat la fel de bine, fiind ocazii de ambele părţi. Rezultatul este echitabil! Dacă domnul Jigane a declarat în acest mod, eu ce să mai comentez? Ultima oară am plecat lovit tare la picior de la Borca, autor fiind chiar copilul de care spune că are piciorul rupt. Nu cred că duminică a fost un meci de la care să pleci cu picioarele-n traistă! La faza respectivă nu s-a dat nici măcar cartonaş galben. Felicit echipa de la… Iaşi, au jucat foarte bine”, a replicat Bogdan Găucan, purtător de cuvânt al Victoriei Horia.
Nemulţumiri legate de arbitraj a exprimat şi Iulian Popescu, preşedintele Moldovei Cordun: “Meciul a fost frumos, dar în repriza secundă am căzut din punct de vedere fizic. În prima parte au fost ocazii de ambele părţi. Consider că trebuia să ni se acorde un penalty la scorul de 0-0”. Cum oaspeţii au înregistrat video partida, pe pagina de Facebook a Speranţei Răuceşti s-a postat un film cu momentele litigioase, astfel că cititorii îşi pot forma singuri o opinie:
Faze discutabile Moldova Cordun-Speranta Raucesti, 1-4
Ieri, gazdele au invocat o posibila lovitura de pedeapsa pe care arbitrul Daniel Luta nu ar fi acordat-o in minutul 37, la scorul de 0-1. Trei minute mai tarziu, Cordunul a egalat in urma unei lovituri libere, care, iarasi, a fost si nu prea a fost (?).Ambele faze, mai jos ⬇De pe LIVETEXT37' (0-1). Cordunul solicita penalty pentru un presupus fault comis in careul nostru. Luta lasa jocul sa continue.40. Speranta este egalata inainte de pauza. Sut din lovitura libera, urmat de o reluare din apropiere. 1-1!
Publicată de Fotbal Club Speranta Raucesti pe Luni, 22 octombrie 2018
Rezultatele consemnate duminică: Victoria Horia-Bradu Borca 3-3 (2-1), Moldova Cordun-Speranţa Răuceşti 1-4 (1-1) şi Energia Pângăraţi-Ozana Târgu Neamţ 1-5 (0-3).
CLASAMENT
1 | SPERANŢA RĂUCEŞTI | 7 | 6 | 0 | 1 | 27-9 | 18 |
2 | Bradu Borca | 7 | 5 | 1 | 1 | 26-14 | 16 |
3 | Ozana Târgu Neamţ | 7 | 4 | 1 | 2 | 20-12 | 13 |
4 | Victoria Horia | 7 | 3 | 2 | 2 | 16-15 | 11 |
5 | Moldova Cordun | 7 | 1 | 0 | 6 | 17-25 | 3 |
6 | Energia Pângăraţi | 7 | 0 | 0 | 7 | 4-35 | 0 |
Etapa a opta programează duminică, 28 octombrie, meciurile: Speranţa Răuceşti-Victoria Horia, Bradu Borca-Energia Pângăraţi şi Ozana Târgu Neamţ-Moldova Cordun. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: R. VASILIUS – Speranţa Răuceşti)