VIDEO. Gospodărie mistuită de foc la Alexandru cel Bun

Un incendiu provocat, cel mai probabil de coșul de fum, a afectat casa unei localnice din Alexandru cel Bun. Evenimentul nedorit a avut loc duminică, 28 ianuarie, apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgență 112, fiind înregistrat în dispeceratul ISU Neamț în jurul orei 06:10. Au intervenit militarii din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț, forțele profesioniste fiind sprijinite de voluntarii de la SVSU Alexandru cel Bun.

La sosirea salvatorilor ardea generalizat acoperișul casei și al unei anexe gospodărești, existând posibilitatea propagării la o locuință din vecinătate. Până la final a ars acoperișul construit din lemn și acoperit cu plăci de azbociment și tablă, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri din interiorul anexei.VIDEO. Gospodărie mistuită de foc la Alexandru cel Bun

„Proprietara locuinței, o femeie de 86 de ani, a fost asistată medical de echipajul SMURD deoarece a suferit atac de panică. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile”, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț.

FOTO-VIDEO ISU Neamț

(G.S.)

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora