Video-foto. Vernisajul expoziției „Remember Galeriile Velea- culoare, suflet și lumină”

Video-foto. Vernisajul expoziției „Remember Galeriile Velea- culoare, suflet și lumină”Teatrul „George Bacovia” din Bacău a găzduit, duminică, 28 septembrie 2025, cu începere de la ora 14:00, vernisajul expoziției de arte plastice „Remember Galeriile Velea- culoare, suflet și lumină”.

În holul instituției teatrale, familia de pictori a regretatului Gheorghe Frantz a expus mai multe lucrări, atât în acrilic pe pânză, pe sticlă și în alte tehnici picturale aparținând regretaților Gheorghe Frantz, fiului Marius Frantz și ale pictoriței Maria Frantz. Expoziția este o mini-restrospectivă a activității celor trei pictori, două generații ale familiei de artiști plastici, prin care s-a dorit readucerea în atenția publicului iubitor de artă băcăuan a activității expozanților.

Video-foto. Vernisajul expoziției „Remember Galeriile Velea- culoare, suflet și lumină”La vernisaj au participat artiști plastici din Bacău și Moldova, prieteni ai familiei Frantz și iubitori de artă plastică. Expoziția a punctat și activitatea regretatului pictor și fost profesor de arte plastice la Colegiul Național de Artă “George Apostu” din Bacău, Gheorghe Velea. Născut în anul 1937 la Piatra-Neamț, absolvent al actualului Colegiu Național “Petru Rareș” din localitatea natală, maestrul a decedat în 1996 la Bacău, unde se stabilise și a fost profesorul de arte plastice, mentorul și prietenul apropiat al soților Frantz.

În cadrul vernisajului au vorbit despre exponate, viața și activitatea expozanților: pictorița Maria Frantz (expozant) și profesorul de arte plastice Ioan Burlacu, care a și recitat o poezie dedicată personalității maestrului Gheorghe Velea.

Artista Selena Cristina și Mihaela Gotcă -prietenă a familiei au oferit scurte momente artistice recitând poezii.

Gheorghe Frantz a fost un artist plastic, dar și un meșter iscusit, îndrăgit de băcăuani, a expus atât în țară, la Galeriile Alfa, la Saloanele Moldovei, Onești, Moinești, etc cât și peste hotare, în Viena, Paris și Budapesta. Activitatea sa artistică a fost inspirată de mentorii săi spirituali, începând cu Gheorghe Velea, de care l-a legat o frumoasă prietenie, perfecționându-și tehnica picturală în atelierele unor cunoscuți maeștri precum Constantin Piliuță, Constantin Blendea și Ion Gânju, inspirat fiind și de mari creatori români precum George Enescu sau poetul Nichita Stănescu.

“În fapt, pictorul reconstruiește un teritoriu al artelor înfrățite, unde Cuvântul primordial determină sensul, iar arhitectura imaginii accesul la zonele eterate ale spiritului. La întrebarea, firească desigur, Ce spune Frantz? vom răspunde fără echivoc: pictorul inventează prin imagine altare gotice ale poeziei fără de care existența noastră ar fi cu mult mai săracă” (criticul de artă Valentin Ciucă despre pictorul Gheorghe Frantz).Video-foto. Vernisajul expoziției „Remember Galeriile Velea- culoare, suflet și lumină”

Redactor și imagini: Angela Croitoru

Montaj: Denisa Popa

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Rochia aleasă spune mai multe despre tine decât crezi

    O rochie nu este niciodată doar o bucată de material cusut la două...

    Sistemul medical riscă să se blocheze în 2-3 săptămâni, avertizează ministrul interimar al Sănătății

    Fără o rectificare bugetară până la începutul lunii noiembrie, serviciile de ambulanță și...

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...