Video-foto. Piatra-Neamț. Propunere pentru modernizarea ștrandului municipal cu o finanțare de 76,5 de milioane de lei

Video-foto. Piatra-Neamț. Propunere pentru modernizarea ștrandului municipal cu o finanțare de 76,5 de milioane de leiÎn ședința extraordinară a Consiliului Local Piatra-Neamț, de joi, 18 septembrie, este propus spre aprobare Proiectul „Reabilitarea și modernizarea ștrandului municipal în scopul dezvoltării turismului sustenabil în municipiul Piatra Neamț”. În această ședință vor fi discutate Nota conceptuală și Tema de proiectare ale proiectului prin care se dorește atragerea unei finanțări de peste 76,5 milioane de lei, cu trei surse de finanțare: Programul Regional Nord Est 2021-2027, Prioritatea 7 Nord- Est – O regiune mai atractivă, de la bugetul de stat și cofinanțare din bugetul local pentru modernizarea ștrandului. Documentele sunt necesare pentru depunerea cererii de finanțare.

De-a lungul timpului, mai mulți primari au încercat revitalizarea zonei, în speranța că ștrandul va deveni un obiectiv interesant din punct de vedere turistic. Niciuna dintre modernizările de până acum, însă, nu au avut efectul scontat.

Deficiențele constatate în ștrand, de către echipa de proiecte din primărie, așa cum sunt trecute în Nota conceptuală sunt:

“- Piscinele existente, terenurile de sport, grupurile sanitare sunt degradate din punct de vedere tehnic, gradul de siguranță în exploatare nu este îndeplinit și au perioada de viață depășită;

– Disconfort urbanistic și estetic”.

Imagini din Ștrandul municipal Piatra-Neamț din mai 2024

Ce se urmărește prin proiect:

1. Modernizarea și reabilitarea bazinului olimpic la standardele actuale

2. Modernizarea piscinei mixte adulți/copii

3. Amenajarea unei piscine pentru copii mici

4. Modernizarea zonei de piscină VIP

5. Modernizarea integrală a plajelor

6. Amenajarea facilităților tehnico-sanitare necesare funcționării

7. Demolarea unor căsuțe vechi și construirea, în locul acestora, a unui amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 1000 de locuri

8. Refacerea și majorarea suprafețelor ocupate de spații verzi

9. Amenajarea și modernizarea căilor de circulație pietonale și motorizate.

Pentru încălzirea apei din piscine se propune instalarea de panouri solare în zona de parcare.

În zona destinată copiilor vor fi echipamente interactive, sigure și atractive. Vestiarele și grupurile sanitare existente vor fi complet reconfigurate și înlocuite, cu de dotări moderne, accesibile și conforme normelor de igienă, se spune în proiect.

În locul fostului patinoar, care nu mai este funcțional, se propune amenajarea unui teren de volei sau a unui alt teren sportiv multifuncțional, adaptat cerințelor actuale. De asemenea, se va realiza refacerea pardoselilor, aleilor pietonale și a întregii infrastructuri de acces din incinta complexului. Proiectul vizează și regenerarea zonelor verzi, prin plantarea de arbori și arbuști, realizarea de amenajări peisagistice și crearea unor noi spații dedicate relaxării și recreerii”, precizează Nota conceptuală a proiectului.

Angela Croitoru

Autor:

Croitoru Angelahttps://zch.ro/
Angela Croitoru este redactor specializat în administrație publică și politică, dar a trecut prin toate domenii de presă. A lucrat atât în presa scrisă județeană ( Ceahlăul, Realitatea, Monitorul de Neamț), cât și în radio ( Radio 1). În prezent scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Are în portofoliu interviuri, anchete de real impact în zonă și o experiență în presă de peste 25 de ani.

Ultima ora

Când se achită alocațiile și indemnizațiile în luna lui Cuptor

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a...

Cod galben de vânt și precipitații în Moldova

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis noi atenționări...

Suceava. Profesor judecat pentru trafic de influență și fals

Un profesor de Limba și literatura română din cadrul...