Acasă ACTUALITATE Video. Foto. Ceremonial militar şi înaintări în grad de Ziua Pompierilor

Video. Foto. Ceremonial militar şi înaintări în grad de Ziua Pompierilor

0:00

Video. Foto. Ceremonial militar şi înaintări în grad de Ziua Pompierilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiZiua Pompierilor din România a fost marcată astăzi, 13 septembrie, în Piatra Neamţ printr-un ceremonial militar şi o slujbă religioasă ce au avut loc în centrul istoric pe platoul Curţii Domneşti. La ceremonial au participat câţiva zeci de pompieri din mai multe unităţi nemţene, conducerea ISU Neamţ şi reprezentanţi ai oficialităţilor nemţene: prefectul George Lazăr, primarul Andrei Carabelea, vicepreşedintele judeţului Dragoş Chitic ş.a.

În cadrul evenimentului au avut loc şi înaintări în grad înainte de termen.

 

În Botoșani, șase pompieri care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim. Au fost înaintaţi în grad un ofițer și cinci subofițeri: la gradul de maior: Oana Elena Cercel, la gradul de plutonier adjutant șef: Ciprian Marius Ciocodeică, la gradul de plutonier adjutant: Dumitru Gorgan și Adrian Mihai Ciobanu, la gradul de plutonier: Ciprian Murariu și Meda Crina Dăscălescu.

Pentru modul de implicare în gestionarea situațiilor de urgență în anul 2021, cu prilejul Zilei Pompierilor din România și cu sprijinul Consiliul Județean Botoșani, au fost recompensați cu premii în bani, 12 șefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Darabani, Ștefănești, Cristești, Cordăreni, Drăgușeni, Coțușca, Vîrfu Câmpului, Manoleasa, Nicșeni și Vlăsinești.

Alături de pompieri, la acest moment festiv, au fost prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării Naționale, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță, UPU – SMURD și Direcției de Sănătate Publică, dar și primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei.

În această dimineață, premergător ședinței festive, au fost depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.

Angela Croitoru

Exit mobile version