Primul sens giratoriu va fi construit la intrarea în oraș, mai exact la intersecția DN15 cu DJ156A (care vine de la Girov), o intersecție cunoscută din cauza numărului foarte mare de accidente cu victime. Întrucât drumul naţional are doar câte o bandă pe sens, spațiul îngust nu permite amenajarea unui sens giratoriu decât dacă se vor face exproprieri.
Al doilea sens giratoriu va fi amplasat în centrul orașului, dar construcția va putea începe abia după ce Ministerul Culturii își va da avizul pentru mutarea unei statui. În fine, al treilea va fi construit la intersecția DN15 cu DC108, spre Slobozia.
Până când vor începe amenajările celor 3 sensuri giratorii, specialiștii de la drumuri și poduri trebuie, conform declaraţiei lui Gheorghe Triboi (administrator public al oraşului), să monitorizeze zona pentru a stabili impactul asupra traficului rutier. Este un gen de operaţiuni despre care nu am găsit date că s-ar fi desfăşurat pentru sensurile giratorii din Piatra-Neamţ. (Mădălina Z.)