Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române (IGPR), sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), efectuează 53 de percheziţii, joi, 5 octombrie, „într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate”, precizează IGPR.
Perchezițiile au loc în municipiul București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea, la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.
Prejudiciul cauzat Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro. La activități participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție din toate județele în care se efectuează percheziții. VIDEO:
(ZCH NEWS; VIDEO: IGPR)