Nu mai puțin de 40 de acțiuni operative au loc pe 3 aprilie în mai multe județe ale țării, iar anchetatorii pun în executare sute de mandate de percheziție pentru destructurarea unei grupări infracționale.
„Astăzi, în cadrul unei operațiuni de amploare, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Poliția Română, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează peste 40 de acțiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracționale organizate, specializate în trafic de persoane și de minori, trafic de droguri, pornografie infantilă și criminalitate informatică. În cadrul operațiunii coordonate, realizate la nivel național, vor fi puse în executare peste 230 de mandate de percheziție domiciliară și 223 mandate de aducere”, conform DIICOT.
Unul dintre suspecți a obținut de la una dintre minore înregistrări cu conținut sexual explicit, imagini pe care i le-a solicitat prin intermediul unei aplicații online. Victimele au fost exploatate sexual într-un imobil din Iași. (G.S.)