VIDEO. Conferință de presă. Planuri pentru cel mai mare spital din Neamț

Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, a convocat pe 15 septembrie o conferință de presă pentru  prezentarea noii echipe manageriale, precum și a planurilor de management și direcțiile de dezvoltare ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Noua echipă managerială a celei mai mari unități sanitare din județ este formată din manager interimar – medicul Alexandru Patrașcu, numit în funcție cu începere de la data 13 octombrie, doctorul Ștefan Gheorghincă care recent a câștigat prin concurs funcția de director medical, precum și asistentul medical Irina Enache – director de îngrijiri.

Președintele Daniel Harpa a prezentat proiectele în implementare și cele viitoare, dar au fost avute în vedere și teme precum comunicarea cu pacientul și aparținătorii, noul spital. S-a vorbit și de finalizarea secției ATI, unde CJ Neamț asigură finanțare necesară pentru instalațiile de energie electrică, fluide medicale și ventilație.

Managerul Alexandru Patrașcu a declarat că mai sunt și alte remedieri la lucrările deja executate, și a vorbit punctual de ușile de la ATI, care au fost montate cu deschiderea spre interior și nu invers cum prevăd normele de prevenire a incendiilor. Totul în locul unde, pe 14 noiembrie 2020, un puternic incendiu a dus la moartea a 9 pacienți iar secția a fost distrusă în totalitate.

Gabi SOFRONIA, foto – video Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Camion răsturnat pe DN 24

Un camion care transporta semințe de floarea-soarelui s-a răsturnat...

Suceava. Incendiu la acoperișul unui bloc. Toți locatarii au fost evacuați

Actualizare: „Având în vedere situația creată, prefectul județului Suceava,...

„Târgul Meșteșugarilor și Producătorilor Locali”, la Dumbrava Roșie

Un târg dedicat meșteșugarilor și producătorilor locali va avea...

Femeie din Târgu Neamț dată dispărută

Poliția Neamț anunță a început căutările pentru o femeie...

Știre actualizată. FOTO. Accident grav la Bodești – o persoană a rămas încarcerată

Actualizare: „În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a...