Victorie a echipei de handbal a CSM Roman

20161104_170311_editedDe bine ce, în ședința extraordinară a Consiliului local, se discutase puțin despre performanțele negative ale echipei de handbal feminin romașcane, în aceeași zi, mai pe seară, echipa a reușit să câștige meciul cu CS Universitatea Cluj Napoca, ducând la descrețirea frunților primarului, dar mai ales viceprimarului Romanului. Meciul a contat pentru etapa a 9-a a Ligii Naționale de handbal feminin.

Fetele au început bine, dar – ca de atâtea alte ori – au „căzut” spre finalul reprizei întâi și la pauză scorul era 14 – 14. Desprinderea s-a produs greu, către finalul partidei, iar clujencele, deși fără antrenori (Amariei fiind destituită recent), au jucat dezinvolt și s-au lăsat greu  înfrânte. Scor final 27 – 25 pentru CSM Roman.

După meci, noul antrenor al echipei romașcane, Gheorghe Covaciu (care a antrenat în trecut timp de 9 ani echipa Universitatea Cluj…) ne-a declarat: „Echipa e puțin obosită după meciurile din cupele europene, dar deja am început să ne cunoaștem și eu spun că lucrurile vor merge bine. Fetele au avut o cădere inexplicabilă în finalul primei reprize, inexplicabilă pentru mine, dar asta o rezolv luni…  O să fie bine, ne dorim cu toții asta.”

Meciul a fost condus de o echipă de arbitri formată din Bogdan Stark din București și Ștefan Romeo din Ploiești. Observator Șerbu Ioan din București.

Cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost de data aceasta Stoleru Carmen cu 9 reușite.

Iată cum arată și clasamentul Ligii Naționale Feminine de  handbal:

1.CSM Bucuresti F9801270:17824 
2.Dunărea Brăila F8800232:18624 
3.Magura Cisnadiei F9513245:23316 
4.SCM Craiova F8503239:19715 
5.G. Bistriţa F8503225:21315 
6.Râmnicu Vâlcea F8413215:19613 
7.Corona Brașov F8413207:19313 
8.Zalău F8413187:19113 
9.Roman Neamt F9333200:18912 
10.‘U’ Cluj F9315236:22510 
11.Unirea Slobozia F8125204:2285 
12.CSU Danubius Galati F8206155:1845 
13.Cetate Devatrans F8107189:2403 
14.CSM Ploiesti F8008138:289-3
  • CSM Ploiesti F: -3 puncte (Decizie federală)
  • CSU Danubius Galati F: -1 puncte (Decizie federală)

(D.A.)

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Bacău O femeie a murit într-un incendiu pornit de la o lumânare aprinsă!

Ziua de sâmbătă, 18 aprilie, a început cu un...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

FOTO&VIDEO Pompierii militari ieșeni, alături de comunitate, la „Wheels of Hope 2026”

Pompierii militari din ISU Iași participă, sâmbătă, 18 aprilie...

Suceava. Acțiune BLOCADA la Vama: 16 polițiști -109 legitimați, 36 de amenzi în sumă de 14.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au organizat...

Neamț Accident rutier la Gârcina. Un bărbat a ajuns pe patul de spital!

ACTUALIZARE: Potrivit ISU Neamț, bărbatul ”se afla căzut lângă...

Moarte suspectă la Roman-Neamț

Un romașcan în putere, de 58 de ani, a...

Protecția Consumatorilor Neamț – amenzi de 95.000 înainte de Paște

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț a efectuat verificări...