Victima unui accident din Bacău, salvată de pompierii nemţeni

descarcerare CostisaReprezentanţii ISU Neamţ, de la Detaşamentul de Pompieri Roman, au intervenit, joi, 19 mai, la ora 6:15, la un accident rutier, produs pe DN 2 (E 85) în comuna Filipești (Bacău).

La locul producerii evenimentului, s-au deplasat 12 subofițeri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au intervenit pentru descarcerarea unei persoane de sex feminin, încarcerate în urma impactului dintre autovehiculul implicat și gardul unei gospodării. Echipajul SMURD a acordat primul-ajutor medical calificat victimei, care a fost ulterior transportată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bacău la Spitalul Județean de Urgență Bacău”, potrivit unui comunicat de presă al ISU Neamţ. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bacău. Accident pe E 85 – pompierii au intervenit în localitatea Faraoani

Militarii din cadrul ISU Bacău au intervenit la un...

Urmărit internațional pentru furt, prins la Roman

Un bărbat urmărit în baza unui mandat european de...

Mesaje false în numele Ministerului Transporturilor pentru furtul datelor bancare

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra unei noi...