reclama autocenter

Profesori și părinți din țară sunt nemulțumiți că testarea la covid cu probe de salivă trebuie făcută la școală, înaintea cursurilor, nu doar de cadre medicale și fără acordul părinților. Miniștrii Sănătății și Educației au transmis în ultimele două zile mesaje care îndeamnă la calm, pe principiul că testarea salivară este non-invazivă, solicitată de cadrele didactice și de părinți, îndeosebi. Că procedura este una simplă, dacă se respectă regulile stabilite și normele de protecție sanitară. Între timp, sindicaliștii nuanțează reacția și anunță proteste.

Gabriel Ploscă, liderul Sindicatului Liber din Învățământ Neamț și vicelider al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ – FSLÎ susține că testarea trebuie făcută de părinți, nu de profesori, iar dacă se face în școli, atunci doar cadrele medicale pot testa. Sindicalistul nemțean spune că mâine, 15 noiembrie, se va decide în Consiliul Național al Liderilor FSLÎ ce forme de protest vor urma. „Vom protesta amarnic! De ce se ridică în cârca profesorilor această testare? Trebuie făcută de cadre medicale calificate, în anumite condiții. De ce nu fac testarea părinții, acasă?! Și dacă văd semne de boală, nici să nu-i mai aducă la școală! Profesorii nu pot fi obligați să testeze elevii, noi suntem acolo ca să testăm cunoștințe, să dăm cunoștințe, nu să facem teste de salivă! Ne înverșunează destul, nu mai putem răbda! Ne vom întâlni mâine, la București și vom decide, dar cred că vom ieși în stradă!”.

Instrucțiunea emisă vineri, 12 noiembrie, de Ministerul Sănătății prevede că lunea și joia elevii să fie testați înainte de începerea cursurilor. Testele rapide pe bază de salivă ar trebui să fie administrate în fiecare clasă, de cadre medicale sau de persoane desemnate de conducerea școlii și cu respectarea normelor de protecție sanitară .

C.I.

Articolul precedentAccident grav: Pasionat de off-road-ul din Neamț, dus în stare gravă la Iași
Articolul următorCasă incendiată intenționat, proprietarul a fost dus la spital