Vești de la Ortopedie: 23 bolnavi internați, 3 medici și speranțe că la Bacău va mai fi eliberat măcar unul dintre cei arestați

După scandalul cu arestarea preventivă a 4 medici acuzați de luare de mită, secția Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț fucționează, deocamdată, în 3 medici și cu ajutor de la Chirurgie. Medicilor Caranfil și Gherghel li s-a alăturat Ghenadie Bucătaru, cu acordul procurorului de caz, care l-a asigurat pe managerul spitalului că se poate baza pe serviciile acestuia, chiar dacă este sub control judiciar.

În legătură cu cei doi rezidenți de la Iași, despre care s-a spus că vor fi aduși pentru a se depăși situația de criză, se caută chiar în acest moment soluții pentru salarizarea lor, într-un fel de comisie mixtă, cu speranța că  săptămâna viitoare, cel târziu marți, vor putea fi integrați în echipă. Mai există și speranța că decizia Curții de Apel Bacău ar putea să mai readucă în echipă pe vreunul dintre medicii reținuți în acest moment. Reamintim că în acest moment medicii Constantin Nanu, Grigore Berea, Gheorghe Borș și Florică Guțu se află în stare de arest preventiv pentru 30 de zile. Ultimul are foarte puține șanse să fie eliberat sau trecut sub control judiciar deoarece se află sub efectul unei condamnări anterioare.

Activitatea din policlinică este asigurată în acest moment de medici de la chirurgie, care, la nevoie, vor intra și la gărzi, pentru că în tratament în secție sunt în acest moment 23 de bolnavi. (V.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...