0:00

Veselie” pe şosele : 4 şoferi beţi, doi fără permis, ZCH NEWS - sursa ta de informații4 şoferi beţi şi doi fără permis constituie „recolta” de week-end a poliţiştilor rutieri din Neamţ. Şi, în ciuda faptului că se circulă haotic, iar unii se urcă la volan după ce-au băut sau fără să fi făcut şcoala de şoferi, n-a fost niciun accident rutier pe teritoriul judeţului.

Constatările şi dosarele penale au început de vineri, startul fiind dat de o tânără de 24 de ani din Gârcina, găsită în trafic în Piatra-Neamţ, deşi nu avea permis. Sâmbătă, un bărbat de 32 de ani a fost depistat conducând un motociclu din directia Mănăstirea Bistrița catre DN 15 fără a poseda permis de conducere.

În noaptea de 26/27.02.2016, în jurul orei 02.00, polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Târgu Neamţ au identificat în trafic un bărbat de 56 ani din Pipirig, în timp ce conducea autoturism pe str. Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Sâmbătă seara, la ora 21, un bărbat de 55 de ani din Doljeşti s-a ales cu dosar penal după ce-a fost oprit de poliţişti şi testat şi a rezultat că avea o concentraţie mai mare de 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timpul nopţii a fost depistat un tânăr de 20 de ani din Podoleni, care conducea un autoturism prin Costişa, deşi şi el consumase alcool. Iar duminică dimineaţă, un echipaj din cadrul Politiei orașului Roznov a găsit în trafic, pe strada Tineretului, un tânăr de 28 de ani din Cândeşti, care era şi beat şi nici nu avea permis.

Cristina Mircea

Articolul precedentElevii și-au „croit” propriul târg de mărțișoare
Articolul următorFemeie lovită cu toporul în gât
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.