VASLUI: Record de oase rupte pe gheaţă la Bârlad

pacientÎnghetul din ultimele zile a transformat cele mai multe străzi si trotuare din Bârlad în adevărate patinoare. Administratorii societătilor comerciale dar şi proprietarii unor imobile nu se îngrijesc să le cureţe, iar autorităţile locale nu iau nicio măsură. În aceste condiţii nici nu este de mirare că în decurs de 4 zile la Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” din Bârlad au ajuns aproximativ 60 de persoane cu fracturi, entorse sau contuzii. Mai mult de jumătate dintre acestea au avut nevoie de intervenţii chirurgicale şi au rămas internate la secţia Ortopedie. Potrivit reprezentanţilor unităţii spitalicesti, cele mai multe victime sunt persoane trecute de vârsta de 60 de ani.

“Secţia de Ortopedie este cea mai aglomerată în această perioadă. S-au prezentat nenumărate cazuri de fracturi şi contuzii, în general la membrele superioare şi inferioare. Au fost şi fracturi grave care au necesitat nu doar internarea, ci şi intervenţia chirurgicală”, a declarat dr. Gabriela Daniş, director medical în cadrul spitalului bârlădean.

Un caz mai deosebit s-a înregistrat în urmă cu două zile, în zona Cerbul de Aur. Un bărbat în vârstă de 62 de ani a alunecat pe gheaţă în momentul în care intenţiona să traverseze strada şi s-a lovit destul de rău la cap. Echipajul medical care s-a deplasat la faţa locului l-a găsit în stare de inconştienţă. A fost transportat la spital iar în prezent starea de sănătate este stabilă.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...