VASLUI: PC a ales PSD

dorin cazacu radu vasluiS-au liniștit apele în organizația județeană a Partidului Conservator, cu câteva ore înainte de alegerea viceprimarului municipiului Vaslui, relatează „Vremea Nouă”. Miercuri, 11 februarie, liderul județean al PC, Emil Dorin, a spus că ambii consilieri din Consiliul Local Vaslui, Alin Trifu și Răducu Băetu, vor merge pe mâna candidatului propus de Partidul Social Democrat, Dragoș Cazacu.

“Nu mă pun eu împotriva vântului… Vom vota alături de colegii nostri de alianță, din PSD. Au vrut să discute cu noi și cei din PNL, dar s-au trezit târziu să ne bage în seamă”, a spus Dorin.

Liderul județean al conservatorilor, Emil Dorin, spune că cei doi consilieri PC de la Vaslui au fost “instruiți” să voteze cu Dragoș Cazacu, liderul organizației de tineret PSD municipal și consilier local, pentru noul viceprimar al orașului.

“Îl vom vota pe cel pe care alianța noastră l-a stabilit ca propunere de viceprimar al municipiului. Știu că au fost tensiuni între noi și cei din PSD, însă nu mai vreau scandal, s-au liniștit apele și vom vota alături de colegii social-democrați”, spune șeful conservatorilor.

Acesta mai spune că nu a negociat niciun post pentru voturile sale pro-Cazacu.

“Nu am negociat nimic, cu nimeni, și nici nu o vom face. PNL trebuia să negocieze cu noi mai demult, dar nu ne-au băgat în seamă până acum. Pe ultima sută de metri, s-au trezit că vor să negocieze cu noi pentru cele două voturi. Oricum, cu sau fără voturile noastre, PSD va scoate viceprimarul. Sunt acolo trei consilieri independenți, din care unul, cu siguranță, va merge alături de propunerea colegilor din PSD”, mai recunoaște șeful conservatorilor.

Pe la colțuri, se spune că Ioan Zaharia, fostul consilier PDL, trecut la independenți, va vota alături de PSD la noul post de viceprimar al orașului, deși în ședințele de Consiliu Local a avut mai mereu o atitudine anti-Executiv. Legea administrației publice locale spune că “Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de Consiliul Local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție”.

Noul PNL, care are șase voturi în Consiliul Local Vaslui, se bazează pe încă trei voturi din partea independenților, plus alte voturi surpriză, pentru a forța menținerea liberalului Radu în actualul post de viceprimar, însă este greu de crezut că se va reuși acest lucru. Cert este că, joi, 12 februarie, în Consiliul Local Vaslui va fi o ședință agitată, cu destul de multe acuze între Putere și Opoziție.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...