Un incendiu a afectat o locuință din localitatea Bogești, comuna Pogana, județul Vaslui. S-a întâmplat în noaptea de 16 spre 17 octombrie iar forțele de intervenție au fost anunțate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 01:00. Din primele informații s-a reclamat faptul că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, iar imobilul afectat se învecina cu școala din localitate.
Pentru salvarea persoanei surprinse în interior și pentru lichidarea incendiului au intervenit militarii de la Detașamentul de pompieri Bârlad, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, încadrate cu opt militari. În același timp a fost solicitat să intervină Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Pogana.
„La sosirea echipajelor de pompieri la locul evenimentului, situația se prezenta astfel: persoană surprinsă în interior fusese evacuată de vecini și nu necesita îngrijiri medicale, arderea se manifesta la o anexă și se propagase la casă”, anunță ISU Vaslui. Până la final a ars parte din acoperișul anexei, fiind afectat și gardul de scândură care separă gospodăria de unitatea de învățământ. Militarii au cercetat și au ajuns la concluzia că incendiul a fost cauzat de foc deschis în spații închise.
FOTO ISU Vaslui


