VASLUI / GHICITORI E.ON: “Ce costă mult şi se opreşte când ţi-e lumea mai dragă?!”

becÎn această dimineaţă (12 ianuarie), locuitorii dintr-o mare parte a municipiului Vaslui au trebuit să se pregătească de muncă pe întuneric, dat fiind că, începând din jurul orei 4:30 şi până după ora 8 a picat reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

“Un cablu electric defect a dus la întreruperea distribuţiei de energie electrică în municipiul Vaslui, fiind afectaţi consumatori din zona Centrală, zona Traian, zona gării inclusiv de la ieşirea din oraş până la Băcăoani, comuna Muntenii de Jos. Alimentarea a fost reluată treptat, astfel că, până în jurul orei 8:30, toţi consumatorii au fost reconectaţi la reţeaua electrică. În prezent, se desfăsoară o analiză a cauzelor care au dus la acest deranjament, prima preocupare fiind reluarea alimentării cu energie electrică”, au declarat reprezentantii companiei distribuitoare E.ON.

În tot acest timp, curentul electric a căzut şi repornit de mai multe ori, unii locuitori din zonă temându-se că le vor fi afectate aparatele electrocasnice. În plus, alarmele unităţilor comerciale din zonă au sunat fără întrerupere, deranjând locatarii din apropiere. Din fericire, dat fiind că nici centralele de apartament, ori încălzirea centralizată nu a funcţionat din cauza penei de curent, temperaturile externe nu au fost atât de joase, la ora 7, în municipiul Vaslui înregistrânduse plus 1 grad Celsius.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...