Vasile Miriuţă: “A fost o victorie muncită de toată lumea”

Vasile Miriuta, ganditor in privinta lotului

Antrenorul Vasile Miriuță a explicat după meciul cu Pandurii secretul succesului la Ceahlăul. El spune că le-a cerut elevilor săi să fie modești și muncitori, apoi vor veni oferte pentru fiecare în parte de la echipe mai bine cotate. Deocamdată Ceahlăul a impresionat prin unitatea de grup, iar dorința cea mai mare a lui Miriuță este să-și ducă contractul cu Ceahlăul la bun sfârșit.

– V-a fost frică de Pandurii?

– Noi jucăm numai la victorie. Am spus lucrul ăsta și mă repet. Depinde numai și numai de noi ce rezultate avem. Dacă noi încercăm și vrem și dorim să facem anul acesta ce așteaptă și conducerea și suporterii de la noi, vom face meciuri bune. Poate și mai bune. Grupul a demonstrat încă odată că suntem pe un drum bun, ascendent. Sper să rămânem așa: modești, serioși, cum am demonstrat-o de o lună jumătate, de când sunt eu aici.

– A fost o victorie meritată? Vă întreb, pentru că se acreditează ideea unui gol marcat din off-side.

– A fost o victorie muncită de toată lumea. De la fizioterapeuți, maseuri, până la cel mai mic om din club și sper să ne bucurăm până luni, pentru că apoi ne gândim numai la meciul cu Petrolul. Țin să-mi felicit jucătorii pentru prestația de astăzi.

– Ceahlăul și-a propus evitarea retrogradării, dar după 4 etape a ajuns pe loc de cupă europeană. Care e secretul?

– Eu le-am spus un singur lucru jucătorilor, pe care îl repet săptămână de săptămână. Dacă ei, care sunt mulți jucători tineri, vor să facă pasul spre o echipă mai bună din România, sau din străinătate, numai și numai de ei depinde. Ei trebuie să-și dorească asta, pentru că la Ceahlăul sunt toate condițiile pentru a face performanță. Nu vreau să ridic pe nimeni în slăvi, dar conducerea asigură toate condițiile pentru performanță. Ăsta e un lucru foarte important: să ai liniște la echipă!

– Se poate spune spune că s-a mutat polul de greutate al Ligii I în Moldova, dacă ne referim și la faptul că FC Botoșani e o echipă care a început bine campionatul?

– S-au jucat doar 4 etape, iar pentru noi este important să facem cât mai multe puncte, pentru ca la sfârșitul turului să avem liniște, să ne putem pregăti bine în iarnă. Țelul nostru e să facem cât mai multe puncte și să facem un joc bun. Așa cum echipa l-a făcut și astăzi. Spectatorii trebuie să vină în număr mare și să ne susțină. Mie mi-a plăcut că în momentele în care am fost dominați, publicul a fost în spatele echipei și echipa a simțit asta. Am avut un elan, datorită publicului. Au fost câteva momente când am avut timp să ne revenim și să mergem peste adversar. Spectatorii vor veni numai dacă avem rezultate bune.

– Nu am mai învins Pandurii din 2007. Știați asta?

– Pe noi nu ne interesează numele echipei cu care jucăm. Important este să ne dorim să câștigăm. Vreau să văd în ochii jucătorilor mentalitatea de învingător. Va veni și ziua când vom pierde. Sper să nu pierdem prea curând. Jucătorii trebuie să fie capabili să se privescă în ochi la finalul meciurilor și să se felicite reciproc pentru jocul prestat.

– Cum vi s-a părut Pandurii?

– O echipă foarte bună, chiar dacă au jucat din trei în trei zile, au jucători valoroși. Ne-au pus probleme și nu-i ușor să joci din trei în trei zile, să joci la Tel Aviv, să zbori cu avionul și apoi să mergi cu autocarul un drum lung, dar asta nu scade cu nimic din meritul jucătorilor mei.

– Cei de la Pandurii erau supărați pe arbitru. Dv?

– De ce? Și eu am fost supărat când m-a bătut Steaua. Poate o să mă bată și Dinamo, Doamne ferește, dau un exemplu. Ce să fac? Mergem mai departe. Vreau să nu mai facem greșeli, precum cea de la ultima fază, când Pandurii puteau egala.  Data viitoare, o să vedeți că Ichim nu va mai pasa cu portarul, pe spate, cu capul. O să dea în lateral, pentru că știe să facă lucrul ăsta.

– Pleacă doi jucători la națională. Ce părere aveți despre evoluția lor?

– Albanezul Edon Hassani are probleme la mușchii aductori și l-am sfătuit să rămână aici. Andrei Marc a plecat la naționala de tineret. O să vedeți că în 2-3 ani o să facă cuplu de fundași centrali cu Chiricheș la națională. Sper să nu mă înșel!

– Dv. ce părere aveți despre intenția transformării campionatului într-unul cu 20 de echipe?

– Nu mă interesează! Șefii, ei hotărăsc. Nu cred că o să se facă, pentru că ar trebui să reluăm meciurile. Ce să facă cei de la FRF? Ne iau punctele înapoi? Oricum, șefii de la FRF hotărăsc, eu trebuie să-mi pregătesc echipa pentru meciul cu Petrolul.

– Domnul Viorel Măstăcăneanu spunea că în 3-4 etape o să aveți oferte de transfer. Aveți?

– A glumit. Mă simt bine la Piatra Neamț și eu și familia mea. Vreau să-mi duc contractul de doi ani la bun sfărșit și apoi să mi-l prelungească, iar când vom pierde să fie alături de mine, ca acum!

Cristi SOROCEANU

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...