Arma infrarosuExcepțiile stabilite prin noua lege a vânătorii, abia modificată în luna ianuarie 2020, au fost înțelese greșit de mulți vânători. În continuare nu au voie să folosească dispozitive de iluminare pe timp de noapte, montate pe armă. Atât dispozitivele cu infraroșu, cât și camerele cu termoviziune sunt total interzise prin Legea armelor.

Excepția se referă la permisiunea de a ilumina ținta (adică animalul care urmează să fie împușcat noaptea), dar cu o lanternă sau un alt dispozitiv, fără să fie montat pe armă. Și este valabilă strict pentru speciile miștreț, vulpe și șacal. O altă excepție este vânătoarea la lumina farurilor, care este permisă doar cu derogare acordată de autoritatea publică centrală la specia mistreț, ”în vederea prevenirii pagubelor sau pentru combaterea epizootiilor”. Aceste modificări, cu precizarea excepțiilor, au fost generate de epidemia de pestă porcină, dar trebuie înțelese exact în sensul legii. Explicații pe larg ne-a oferit comisarul șef Constantin Nemțanu, din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, într-un interviu care poate fi citit aici.

Articolul precedentAsociația Drumurile Bistriței anunţă selecție de proiecte pentru ”Conservarea și valorificarea patrimoniului natural și cultural pentru dezvoltarea teritoriului GAL”
Articolul următorCOMUNICAT DE PRESĂ Recrutare pentru profesia militară
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Sunt foarte curios, cum folosesti lanterna daca stai la panda singur noaptea si nu ai voie sa o montezi pe arma, avand in vedere ca vanatul noaptea cum vede ca se aprinde orice fel de sursa de iluminat asupra lui, fuge mancand pamantul, nu apuci nici sa dezasiguri arma, dar sa mai apuci sa si tragi… Foarte prost gandite legile, se vede ca cine le-au facut, nu au studii superioare in cinegetica. Clar ca nu au fost niciodata la o partida de vanatoare noaptea…

Comentariile sunt închise.