0:00

Vânători-Neamţ: Canalizări înfundate din cauza inundaţiilor şi dejecţii în curţile oamenilor, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiInundaţiile de săptămâna trecută din comuna Vânători, pe lângă faptul că au afectat mai multe gospodării din localitate, au înfundat şi reţeaua de canalizare din satul Nemţişor, pe unele porţiuni. Soții Sivu Titi şi Andreea din Nemţişor, dar şi câţiva vecini de-ai lor sunt revoltaţi de faptul că, ori de câte ori plouă mai tare, apa din canalizare iese prin capac la suprafaţă pe drum, după care intră în curţile lor. Aceştia dau vina pe primărie.

Vânători-Neamţ: Canalizări înfundate din cauza inundaţiilor şi dejecţii în curţile oamenilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații„Primăria nu fce nimic. Au fost fonduri pentru a se face canalizare, să se facă drenaj pluvial pentru canalizare. Canalizarea funcţionează de patru ani de zile. Este al cincilea an în care aduc balast, utilaje şi sort, şi tot de atâtea ori îmi este cărat de apă. Când am construit magazinul erau materiale în curte de 7.000 de lei şi erau la un metru şi jumătate în apă. Este o bătaie de joc. Apa vine de la canalizare. Nu există inundaţie să nu existe probleme în zona asta. Lucrările de canalizare sunt făcute în bătaie de joc. Iese toată mizeria din canalizare când sunt inundaţii şi intră în curţile oamenilor. Este un miros insuportabil. Uitaţi-vă la şanţuri cum arată. Nu sunt deloc curăţate. Cum vreţi să curgă apa? Trebuie să facă şanţuri betonate, poduri, să facă ceva, să se ducă apa în cursul ei. Eu m-am săturat să investesc.”, ne spune Titi Sivu.

Vânători-Neamţ: Canalizări înfundate din cauza inundaţiilor şi dejecţii în curţile oamenilor, ZCH NEWS - sursa ta de informații„L-am chemat pe un consilier local PSD din Nemţişor, îl cheamă Vartic, să-i arăt dezastrul. Ştiţi ce mi-a spus: Dar ce fă, vrei să-ţi fac eu drumul? Apa de la această inundaţie mi-a intrat şi în grădină. Mi-a distrus grădina. Vrem despăgubiri”, ne spune şi Andreea Sivu.

Muncesc în Franţa şi am venit acasă de curând. Am o săptămână de când am ajuns, şi de fiecare dată când plouă tare am aceeaşi problemă. Se umple canalizarea şi iese afară, la mine în curte. Nu ştiu ce o să fac. Este un miros insuportabil şi mi-a intrat apa din canalizare în curte”, ne spune o doamnă, vecină cu familia Sivu.

Despre aceste nemulţumiri am luat o părere şi de la Primăria Vânători-Neamţ.

Înţelegem problema din acea zonă, dar până nu vom pune asfalt şi acolo, până nu se vor face şanţuri şi rigole, nu se poate face nimic. Trebuie să mai aibă puţină rabdare. Noi am trimis utilaje de la primărie şi mai multe persoane care se încadrează la ajutorul social şi au curăţat din faţa gospodăriei  familiei Sivu. Şi vom interveni ori de câte ori vom fi solicitaţi. În acelaşi timp, facem apel la cetăţeni să nu mai arunce în canalizare pamperşi, tampoane şi chiloţi, pentru că de aceea se înfundă canalizarea”, ne spun cei de la Serviciul Apă şi Canal din cadrul primăriei.

C.T. STURZU

Articolul precedentAvertizare hidrologică pentru Neamț: cod portocaliu de inundații
Articolul următorPubliserv a instalat un nou semafor în Piatra Neamț
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.