Cu trei luni înainte de descinderea procurorilor la Spitalul de Psihiatrie din Roman, cei de la Consiliul Județean Neamț se pare că au primit o sesizare anonimă cu privire la problemele de acolo, dar, în afară de niște sfaturi oferite, alte măsuri nu s-au luat. „Acum trei luni, a fost o sesizare neiscălită, unde erau mai multe lucruri împotriva managerului – că face naveta, că asistenta șefă nu știu ce ține în frigider și alte lucruri, dar și problema cu banii. Toate celelalte nu s-au adeverit, dar am vorbit cu managera despre bani și ne-a spus că aparținătorii vin și depun niște bani la ei pentru pacienți. Mi-a spus că sunt trei persoane care gestionează respectivii bani – dumneai, directorul financiar și asistenta șefă. Atunci i-am spus să facă un registru. Cei care vin și depun bani să iscălească, iar, în plicul cu bani, cei de la spital să pună bonurile pentru lucrurile pe care le cumpără pentru pacienți din acei bani. De exemplu, le-au adus 200 de lei și era nevoie de o pereche de ciorapi pentru pacient, s-au cumpărat ciorapii, s-a pus bonul în plic. Nu au vrut să facă acest lucru. Nu știu ce-au constatat acum organele de control, dar noi le-am sugerat să facă o foarte bună gestionare a banilor”, a declarat medicul Valeriu Andrița, consilier persoanl al actualului și foștilor președinți ai Consiliului Județean pe problemele de administrare a sistemului sanitar.
Andreea AMARIEI