0:00

Va fi jale în construcții, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiFirmele de construcții din județul Neamț vor fi controlate amănunțit pentru o bună perioadă de timp. Este vorba de firmele cu activitate în șantiere temporare și mobile, cum sunt și cele care repară acoperișuri, fațade, care fac restaurări și așa mai departe. Controalele vor fi derulate de inspectorii de muncă pe tot parcursul sezonului, în campania care are ca scop principal să determine ca pe șantiere să fie asigurate minime măsuri de protecție a muncitorilor. Fiindcă cele mai multe accidente de muncă în construcții se produc prin cădere de la înălțime, inspectorii vor verifica mai ales dacă firmele aplică obligațiile impuse de lege pentru prevenirea acestui risc la fiecare loc de muncă. Lipsa unui plan de prevenire și protecție este contravenție și se sancționează cu amendă între 5.000 lei – 10.000 lei. Constructorii au la dispoziție perioada februarie – martie pentru a investi o parte din scutirile fiscale de care se bucură în asigurarea unor condiții de muncă ce nu pun în pericol sănătatea și viața propriilor muncitori. De anul trecut, salariul minim brut în construcții este de 3.000 lei, pentru care angajații sunt scutiți de contribuția la sănătate (10%) și de impozit (10%), iar contribuția la pensii este de 21,5%, față de 25% în rest. Controalele se vor derula în perioada aprilie – octombrie 2020. Până atunci, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț vor informa constructorii despre ce au de făcut și ce urmăresc aceste verificări. (C.I.)

Articolul precedentIonel Arsene candidează pentru șefia CJ Neamț, candidații pentru locale propuși după sondaje și măsurători
Articolul următorRealizări editoriale ale Bibliotecii „Kirileanu” în 2019