Uşi deschise la Tribunal: liceenilor le-a plăcut clădirea, nu şi numărul de dosare GALERIE FOTO

Ca în fiecare an, liceenii, aflaţi în perioada în care se hotărăsc spre ce carieră să se îndrepte, au fost principalii beneficiari ai acţiunii de tip „uşi deschise”, desfăşurate astăzi, 23 octombrie, la Tribunalul Neamţ, de Ziua europeană a justiţiei civile. Şi tot ca în fiecare an, au fost plimbaţi prin toată clădirea, care de altfel, le-a plăcut foarte mult, şi li s-a explicat ce traseu are un dosar din momentul în care este înregistrat şi până ce i se dă soluţia.

Foarte mulţi dintre elevii aflaţi la vârsta căutărilor sunt tentaţi să lucreze în justiţie, poate şi pentru că ideea de a împărţi dreptatea li se pare nu doar interesantă, ci de-a dreptul nobilă. Însă când li s-a spus cam ce volum de muncă este într-o instanţă de genul Tribunalului Neamţ au realizat cam câte ore de efort ar trebui să depună zilnic.

De la începutul anului până acum, fără a lua în calcul dosarele care sunt în curs de soluţionare de anul trecut, pe rolul instanţei au fost înregistrate 748 de cauze penale, 2841 de dosare civile şi 2170 de dosare la contencios-administrativ, deci un total de 5759. Şi fiecare proces în parte, indiferent cât de simplă pare speţa, trebuie tratat cu atenţia cuvenită şi cu responsabilitate. Serioşi, aproape intrând în rolul de magistraţi, liceenii au intrat şi în sălile de judecată, unde şi-au atribuit, pe rând, calitatea de judecător, de procuror de şedinţă sau de avocat, fiecare în funcţie de opţiunile personale. Sfârşitul vizitei a fost cel mai „dulce” pentru că au fost invitaţi la un suc şi o prăjitură, la ultimul etaj al clădirii tribunalului. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...

Concurs pentru șefia a trei case de asigurări de sănătate din Regiunea Nord-Est

Jumătate din județele Regiunii Nord-Est, Neamț, Suceava și Vaslui,...

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...