URNA MOBILĂ şi LISTELE SUPLIMENTARE, metode de câştigat alegerile?

vot 05Judeţele Botoşani şi Suceava deţin, la ora 18:00, recordul prezenţei la vot în Regiunea de Nord-Est, procentajele depăşind uşor 43%. Destul de aproape ţine judeţul Neamţ, cu aproape 42% şi oarecum judeţul Bacău cu puţin peste 39%. Judeţele Vaslui (aproape 38%) şi Iaşi (aproximativ 35%) au procentajele cele mai scăzute.

Metoda numărul 1 de apropiere a victoriei în actualele alegeri pare a fi fost URNA MOBILĂ, utilizarea acesteia sărind în ochi în unele locuri. Este cazul Botoşaniului, unde la aproape 400.000 de cetăţeni cu drept de vot, s-a solicitat urna mobilă în aproape 1.200 de cazuri. Spre comparaţie, judeţul Iaşi, cu o populaţie de alegători aproape dublă, a avut doar 890 de solicitări. Şi în judeţul Neamţ au fost mai bine de 700 de astfel de solicitări, în timp ce în judeţele Suceava şi Vaslui s-a dat dovadă de discreţie sau, dacă doriţi, de bun simţ.

Şi LISTELE SPECIALE sunt un capitol interesant la nivel statistic. Aici campioane sunt judeţele Iaşi (cu peste 5.000 de votanţi LS) şi Bacău (cu peste 4.100). Sigur, pentru a nu fi acuzaţi de rea-voinţă, trebuie precizat că sunt şi judeţele cu cea mai însemnată populaţie electorală în regiune.

În rândurile ce urmează, datele statistice pe larg, defalcate pe cele şase judeţe:

BACĂU

La ora 18:00, 235.422 dintre cei 604.702 de cetăţeni cu drept de vot, adică 39,03%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 4.102 alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 696 de cazuri.

BOTOŞANI

La ora 18:00, 156.149 dintre cei 362.633 de cetăţeni cu drept de vot, adică 43,06%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 2.335 de alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 1.149 de cazuri.

IAŞI

La ora 18:00, 261.358 dintre cei 743.898 de cetăţeni cu drept de vot, adică 35,13%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 5.037 alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 890 de cazuri.

NEAMŢ

La ora 18:00, 194.977 dintre cei 471.317 de cetăţeni cu drept de vot, adică 41,37%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 3.246 de alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 709 cazuri.

SUCEAVA

La ora 18:00, 253.374 dintre cei 587.727 de cetăţeni cu drept de vot, adică 43,06%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 3.001 alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 562 de cazuri.

VASLUI

La ora 18:00, 147.022 dintre cei 389.048 de cetăţeni cu drept de vot, adică 37,91%, se prezentaseră la vot. Pe liste speciale au votat 3.255 de alegători, în timp ce urna mobilă a fost solicitată în 445 de cazuri. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Micul detaliu din baie care schimbă tot

Există o regulă nescrisă în designul interior: spațiile mici...

Lidl România aniversează 15 ani cu premii pentru clienți de până la 30.000 euro

Cu ocazia împlinirii a 15 ani de prezență pe...

Miros de gaz în curtea SJU Piatra Neamț – alimentarea a fost sistată după descoperirea unei conducte defecte

Actualizare „Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează pacienții, aparținătorii...