Bărbat din Neamț urmărit internațional pentru omor și tâlhărie a fost găsit în Spania

Unul dintre cei mai căutați români la nivelul Uniunii Europene a fost prins, în urma unei acțiuni de cooperare polițienească internațională. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, originar din județul Neamț, a fost localizat și reținut în Spania.

Bărbat din Neamț urmărit internațional pentru omor și tâlhărie a fost găsit în SpaniaCapturarea a avut loc la data de 3 martie, ca urmare a colaborării dintre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț și autoritățile spaniole, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul I.G.P.R.

Liviu Miluț Ciucheș, originar din satul Nisiporești, comuna Botești era unul dintre cei mai  periculoși infractori români dați în urmărire internațională. Pe numele acestuia era emis un mandat de arestare preventivă de către Tribunalul București. Bărbatul este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, omor calificat, tentativă de omor calificat și tâlhărie calificată.

Potrivit anchetatorilor, faptele ar avea legătură cu activități desfășurate în anul 2014, în Irlanda. Atunci, suspectul, împreună cu mai mulți cetățeni români, ar fi format un grup de criminalitate organizată, cu scopul obținerii de bani prin activități ilegale.

Crima pentru care este căutat Liviu Miluț Ciucheș a avut loc în aprilie 2014, în orașul Navan, Irlanda. Victima, Virgil Bușă, un român cunoscut în mediile infracționale din diaspora, tatăl cunoscutului Franco, prietenul de la acea vreme a fiicei manelistului Adrian Minune. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost atacat cu răngi și cuțite, într-o acțiune premeditată, la ordinul liderului rețelei criminale, Ioan Anton. Ciucheș ar fi fost unul dintre executanții fideli ai ordinelor venite din vârful rețelei, rețea specializată în trafic de persoane, proxenetism, jafuri violente și șantaj. În noaptea de 10 aprilie 2014, el și alți complici au pătruns cu forța în locuința victimei, agresând trei persoane și sustrăgând bunuri.

Cazul a atras atenția la nivel european, iar numele bărbatului a ajuns pe lista celor mai căutați infractori din Uniunea Europeană. Mai multe detalii despre acest subiect pot fi citite aici.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...

    Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

    Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de astăzi, finanțare europeană pentru...

    Bacău. Tânăr arestat la domiciliu după ce a furat o mașină și a provocat un accident

    Un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Tamași a ajuns în...