0:00

Filiala Neamţ a Uniunii Naţionale pentru Progresul României intenţionează să „atace” alegerile locale de anul viitor de sine stătătoare, fără a apela la vreo alianţă electorală, iar în fruntea echipei cu care se va prezenta în faţa alegătorilor din Neamţ se va afla Constantin Iacoban, preşedintele UNPR Neamţ şi preşedintele în exerciţiu al CJ Neamţ.

UNPR Neamţ „atacă” alegerile, cu Constantin Iacoban în frunte, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Constantin IACOBAN

Acesta a făcut anunţul astăzi: „Sunt lucruri care mie îmi creează o stare de confort şi vă spun asta sincer. Faptul că leagă numele meu de nişte lucruri, doar aşa, ca să fie legat… Tot felul de atacuri, din acelea de rup pământul… Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că unii au terminat deja de făcut nişte sondaje şi noi, de la UNPR, suntem plasaţi foarte, foarte bine. Mai bine decât se aşteptau ei. Aşa încât, acestea fiind zise, nu pot decât să adaug că vom candida de sine stătători în alegerile locale, iar asta îi deranjează pe mulţi, pentru că vom avea rezultate foarte importante la Consiliul Judeţean şi inclusiv la Primăria Piatra Neamţ, de ce nu?”, a declarat Constantin Iacoban.

Preşedintele Iacoban a precizat că progresiştii din Neamţ vor face un sondaj în luna noiembrie – „În care vom trece mai multe persoane importante, care nu sunt încă alături de noi, dar ne curtează şi vor să ni se alăture” -, iar în decembrie se va şti, cu nume şi prenume, cine va fi pe listele UNPR la localele de anul viitor. Personal, Constantin Iacoban va fi şi pe cea municipală, şi pe cea judeţeană. În frunte, desigur.

(D. OSTAHIE)

Articolul precedentMoldova – COD GALBEN de vreme rea! La munte va ninge!
Articolul următorNU infracţiunilor în mediul on-line!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.