UNPR – Comunicat de presă

gabriel oprea„În cursul întâlnirii de la Cotroceni, din această seară, președintele Klaus Iohannis m-a sfătuit, într-adevăr, să iau în considerare varianta demisiei din Guvern, ca urmare a modului în care a fost gestionată comunicarea pe durata ultimelor zile.

Consider că implicațiile acestor declarații nu sunt instituționale, ci exclusiv de natură politică.

Sfatul transmis de președintele Klaus Iohannis poate fi pus în contextul opțiunilor exprimate frecvent de domnia sa în ceea ce privește culoarea politică a Guvernului. Cu toate acestea, consider că, indiferent de situație, oportunitatea unei demisii ține întotdeauna de adevăr și de lege. În acest moment, există o anchetă penală în curs și cel mai important lucru pentru mine, pentru colegii din Minister, pentru familia lui Bogdan Gigină este să se afle adevărul.

O demisie la acest nivel de responsabilitate și, implicit, asumarea unei vinovății care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic și nici artificii mediatice. Într-un stat de drept, respectarea legii este mai importantă decât jocurile politice sau de imagine, iar eu voi respecta legea de fiecare dată.

Așadar, în ceea ce mă privește, lucrurile sunt clare: nu sunt vinovat și, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului.


L-am informat pe domnul Președinte, informez și opinia publică, cu privire la atitudinea mea, consecventă, de a asigura stabilitatea politică a guvernului din care fac parte, de a-mi păstra cuvântul dat. 


Îl asigur pe președintele Klaus Iohannis că relația instituționalăva continua în parametri firești, că UNPR va continua să susțină proiectele Președintelui României privind securitatea națională, la fel cum va continua să susțină Guvernul condus de Victor Ponta.

Dincolo de emoția publică, consider că oamenii de stat au obligația să dea curs în primul rând rațiunii și să se raporteze întotdeauna la lege”. Gabriel OPREA, președinte UNPR.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...