piatra neamt dezbatere buget 2016 02Ideea înființării unei universități de stat la Piatra Neamț începe să fie susținută de tot mai multe voci. La întâlnirea de marți, 12 ianuarie, care a avut loc la Primăria Piatra Neamț, în vederea discutării bugetului pe 2016, reprezentanții instituțiilor de cultură, ale cultelor religioase, cluburilor sportive și ale Organizațiilor Nonguvernamentale (ONG) au propus demararea demersurilor pentru înființarea unei astfel de unităţi de învăţământ.

„A doua întâlnire din calendarul de consultări stabilite pentru începutul de an a confirmat necesitatea păstrării unui echilibru între alocările bugetare pe diversele tipuri de activități. Am avut ocazia să dialoghez cu reprezentanții unor categorii socio-profesionale care desfășoară activități importante în comunitatea noastră. Voi susține propunerile venite din partea partenerilor de dialog și mă voi implica personal în proiectul de înființare a unei universități de stat la Piatra Neamț“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

La întâlnirea de marți au participat aproximativ 50 de persoane. Au fost aprobate 6 propuneri pentru investițiile care ar trebui să fie făcute din bugetul municipiului pe 2016. Printre acestea se numără asigurarea unui echilibru al alocărilor bugetare pentru fiecare domeniu de activitate, schimbarea modului de plată în cadrul parteneriatelor cu municipalitatea și a finanțărilor nerambursabile prin modificarea avansului necesar pentru demararea unui proiect de la 30% la 50%, realizarea unui cadrul legal pentru acțiuni comune între ONG-uri și o analiză mai eficientă a impactului social al parteneriatelor și finanțărilor nerambursabile.

Consultările continuă până la finalul săptămânii

piatra neamt dezbatere buget 2016 01Municipalitatea a anunțat, încă de la începutul anului 2016, că vrea să-i implice pe locuitorii din Piatra Neamț în luarea deciziilor cu privire la cheltuirea bugetului local. Proiectul de buget local pentru anul 2016 poate fi consultat de orice doritor pe site-ul Primăriei Piatra Neamț, după care cititorul poate să facă propriile propuneri, în perioada 6-19 ianuarie, accesând online secțiunea „Propuneri pentru bugetul anului 2016“ sau direct la Biroul Relații cu Publicul, camera 20, din cadrul Primăriei Piatra Neamț. În paralel, reprezentanții primăriei participă, până pe 14 ianuarie, la discuții directe cu pietrenii implicați în diverse domenii de activitate. (Andreea AMARIEI)

Articolul precedentCN ”Petru Rareș” se pregătește pentru ”Hai în viitor!” – ediția a VI-a
Articolul următorRoman-vodiștii dezbat planurile cadru pentru V-VIII
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.