Ambele echipe de volei de primă divizie ale judeţului Neamţ au obţinut calificarea în faza a doua (sferturi de finală) a Cupei României. Fetele de la Unic Piatra Neamţ s-au impus cu 3-1(17, 7, -23, 23) pe terenul celor de la CSU Galaţi, echipă nou-promovată în primul eşalon. Elevele antrenorilor Voivod şi Gavril s-au poticnit doar în setul al treilea când în mijlocul lor şi-a făcut apariţia inerenta relaxare.

unic-05“Am tratat serios partida, însă a intervenit acea «destindere» după ce am câştigat al doilea set la 7. Mi-aş fi dorit o victorie în trei seturi dar sunt mulţumită per ansamblu“, a declarat profesoara Mihaela Voivod, antrenoarea principală a formaţiei pietrene.

Pentru Unic au jucat: Andreica (Pintea) – Zaharia, Hambele, Dancu, Bobi, Buz şi Ciucu – libero. În faza a doua a Cupei României, programată luna viitoare, Unic va susţine o dublă manşă cu vicecampioana în exerciţiu, CSM Târgovişte.

vcm-lps-csm-bucuresti-02Tot cu 3-1 (25, 18, -17, 23) au învins şi băieţii de la VCM-LPS Piatra Neamţ gruparea CS Universitatea Cluj în faza inaugurală a Cupei României şi tot setul al treilea a fost cuiul lui Pepelea. Formaţia gazdă a evoluat în formula: Răileanu (Florea)-Veber, Boiko (Stoenete), Laza, Dragomir şi Shimansky.

“Abia de o săptămână suntem în acestă componenţă. Serghei Predius ne-a încurcat foarte mult. Nu s-a mai întors din Republica Moldova, a zis că nu mai vrea să vină la Piatra Neamţ, deşi se află sub contract cu noi. Nu ştiu ce este în mintea lui. Avem nevoie de un jucător la schimb pe acest post de secund pe care evolua Predius. Să vedem ce putem încropi până săptămâna vviitoare când începe campionatul”, a spus antrenorul pietrenilor Nicolae Buruş.

Iosif şi compania vor întâlni, în luna noiembrie, într-o dublă manşă, echipa Ştiinţa Explorări Baia Mare. (Ana MOISE)

Articolul precedentLIGA A III-A: Atletico pierde la Roman şi “cade” pe 2!
Articolul următorLIGA A IV-A: Derby de clasament – Borca contra Poiana Teiului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.