„A fost un meci pe care l-am dominat de la un capăt la altul. CSU Galaţi este o formaţie modestă căreia nu i-am acordat nicio şansă de câştig. Am jucat cu multă dezinvoltură, am fost foarte mobilizate şi am reuşit să obţinem o nouă victorie”, a declarat Mihaela Voivod.
În urma acestui succes, Unicul şi-a consolidat poziţia a şasea în clasament. „Am făcut 14 puncte şi ne vom bate în continuare pentru locul al 6-lea în clasament. Ne-am distanţat la 3 puncte de principala noastră urmăritoare, SCM Piteşti„, a mai afirmat Voivod.
În disputa de la malul Dunării pentru Unic au evoluat: Pintea (Andreica) – Buz, Bobi, Dancu, Hambele, Lăpuşneanu şi Ciucu-libero. Miercuri, 30 noiembrie, în penultima etapă a turului, Unic Piatra Neamţ are meci la Piatra Neamţ cu CSM Târgovişte. „Jucăm iarăşi cu echipa din Târgovişte după cele două meciuri din Cupă. Eu zic că va fi altă situaţie în campionat faţă de Cupă. Ne vom strădui să jucăm mult mai bine”, a mai adăugat antrenoarea secundă a Unicului. (A. MOISE)