Unic a intrat în cantonament la Viișoara

unic 05

Unic-LPS Piatra Neamț s-a reunit și a intrat în cantonament la Viișoara, acolo unde antrenamentele conduse de Marian Constantinescu și Mihaela Voivod se vor axa pe pregătirea fizică a sportivelor până pe 17 august, la care se vor adăuga și antrenamente în sală, după care echipa va începe să pregătească noul sezon din punct de vedere tehnico-tactic.

„Vom face un cantonament, pentru că este nevoie de energie pe toată durata campionatului. Este nevoie la o echipă care va avea meciuri dese într-o perioadă scurtă de timp. Lotul s-a completat și va mai fi completat în cel mai scurt timp cu jucătoare care să ne ajute să nu mai avem emoțiile din sezoanele precedente”, a declarat Marian Constantin, antrenorul principal al Unicului.

În lotul care a terminat sezonul precedent pe locul 8 în România mai sunt Ramona Căpățână, Andreea Munteanu, Andreea Marin Iliescu și Ana Maria Hambele. A părăsit echipa centrul Liliana Curcă, care s-a transferat la Penicilina Iași. Au fost transferate centrul Ioana Roman, care vine de la Baia Mare, Alexandra Ciucu de la Râmnicu Vâlcea, care evoluează pe postul de libero, în timp ce Cristina Zanfir a revenit la Piatra Neamț, după perioada petrecută la Târgoviște. Alături de ele, au mai fost transferate la începutul verii Yasmin Constantin, de la Charleroi, și Ioana Simovici. În total, în momentul de față sunt 9 jucătoare la Unic-LPS, plus trei junioare aduse din Republica Moldova și una din Pitești, care vor participa cu echipa LPS-ului în campionatul junioarelor ce debutează în toamna acestui an. (Cristi SOROCEANU)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...