Un bărbat din Ucraina, care conducea un TIR încărcat cu mangal, a avut o surpriză neplăcută astăzi, 16 mai, când a ajuns în satul Călugăreni, din comuna Poiana Teiului. Plecat din Cernăuţi, omul a oprit să facă pauză şi a observat că din remorca plină cu saci înfoliaţi, iese fum. A anunţat pompierii, care s-au dus la locul intervenţiei, cu două autospeciale şi au stins prelata. Apoi au cercetat îndeaproape autovehiculul şi au ajuns la concluzia că prelata s-a aprins de la încărcătură. Mangalul se obţine prin arderea lemnului şi, cel mai probabil, prin vreun sac a fost un cărbune nestins complet, care a fumegat, discret tot traseul până a produs incendiul.

La ora 18,30, pompierii așteptau un utilaj care să descarce toţi sacii, pentru a-i verifica unul câte unul ca să se asigure că nu mai este vreunul cu probleme.

C.M.

Articolul precedentEVALUAREA NAŢIONALĂ (clasa a IV-a): 140 de absenţi şi la matematică
Articolul următorCUPA ROMÂNIEI Cimentul a dat lovitura * Speranţa e aproape de finală
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.