Actualizare: Din primele informații, se pare că un alt autotren ucrainean încărcat cu ajutoare a vrut să treacă pe lângă TIR și a rămas împotmolit.
VIDEO: ISU Iași
Știre inițială: Astăzi, 20 martie, în jurul orei 13,45, un TIR cu ajutoare de urgență care mergea din Turcia spre Ucraina s-a răsturnat pe Drumul European 85 în localitatea Miroslăvești, din județul Iași. TIR-ul este condus de un cetățean ucrainean.
Acesta a primit îngrijiri la locul accidentului de la paramedicii unui Echipaj de Prim Ajutor SMURD Pașcani și a refuzat transportul la spital.
Circulația este întreruptă pe ambele sensuri de mers până la îndepărtarea autotrenului de pe partea carosabilă.
A.C.
FOTO: ISU Iași