O coliziune puternică a avut loc astăzi, 15 octombrie, pe Drumul Național 15B, în satul Petru Vodă, comuna Poiana Teiului. Două autoturisme au fost implicate, unul dintre acestea răsturnându-se pe cupolă în afara șoselei. În urma impactului toate cele șapte persoane aflate în interior au suferit traumatisme, unele dintre ele foarte grave. Un tînăr a fost preluat în comă de la locul accidentului, printre victime se află și doi băieți, unul de 10 ani și un altul de 17 ani.
“Un conducător auto ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un parapet și ulterior cu un autoturism ce circula din sens opus.
La acest moment se circula pe un singur sens, alternativ”, a transmis inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Potrivit pompierilor, accidentul a avut loc la ora 12:37.
“În urma impactului, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă, un autoturism s-a răsturnat, iar celălalt a ajuns în șanț. La sosirea pompierilor toate persoanele erau în afara autoturismelor.
Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani, se afla în stare de inconștiență fiind preluată de echipajul SMURD TIM și transportată la UPU Piatra Neamț.
Celelalte 6 persoane (3 bărbați de 18, 20 și 37 de ani, o femeie de 47 de ani și doi băieți de 10 și 17 ani) au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SMURD și SAJ după care au fost transportate la CPU Tg Neamt și CPU Bicaz”, a precizat căpitan Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.
La locul accidentului, pe lângă echipajul poliției rutiere, au fost alocate forțe și mijloace de intervenție importante de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD), Detașamentul de pompieri Târgu Neamț (o ambulanță SMURD), Detașamentul Piatra-Neamț (ambulanță SMURD TIM) și SAJ (Ceahlău, Borca și Târgu Neamț).
Interesant este faptul că, deși accidentul a avut victime multiple, unele destul de grav rănite, nu a fost activat Planul roșu de intervenție, așa cum s-a anunțat inițial, potrivit IPJ Neamț.
Angela Croitoru
Foto: ISU Neamț