Corupere sexuală, pornografie infantilă și șantaj sunt acuzațiile pentru care un tânăr de 29 de ani, din Bicaz, a fost reținut de DIICOT Maramureș și Neamț. Astăzi, 4 noiembrie, el va fi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă. Ofițerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamț au descins ieri la locuința tânărului și l-au reținut.
Procurorii au pornit ancheta după o plângere a unei minore din Maramureș. Din cercetări a reieșit că mai multe minore din Neamț, Bacău, Iași, Prahova și Maramureș au căzut în plasa prădătorului sexual. Acesta le-a „convins” pe fete să-și facă poze compromițătoare și le-a șantajat că le va face publice. Ceea ce, în final, a și făcut, preocupări care s-au întins pe perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, potrivit anchetatorilor.
Vă prezentăm integral comunicatul DIICOT Maramureș:
La data de 03.11.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, șantaj și corupere sexuală a minorilor.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2020 – aprilie 2021, inculpatul a procurat, stocat și distribuit în mediul online fotografii compromițătoare cu mai multe persoane vătămate minore, pe care ulterior le șantaja pentru a intra în continuare în posesia altor materiale pornografice.
În cursul zilei de astăzi, (n.n. – 4 noiembrie 2021) inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile de urmărire penală în cauză s-au desfășurat cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și cei ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
C.I.