Doi pietreni s-au „întâlnit” într-un accident în curbă la Dragomirești, astăzi, 9 septembrie.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, care conducea un autoturism pe un drum județean din comuna Dragomirești, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în plin într-o femeie, de 73 de ani, pieton și acroșând alte două autoturisme care erau parcate în zonă, informează IPJ Neamț.
În urma impactului, femeia s-a ales cu un traumatism cranio-facial destul de urât, în urma căruia și-a pierdut cunoștința pe moment, fiind diagnosticată de cadrele medicale SAJ Neamț ajunse la fața locului și cu un traumatism de bazin și plăgi contuze la picioare. Femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț pentru investigații medicale și tratamentul rănilor.
Polițiștii rutieri care au făcut cercetarea la locul accidentul l-au testat alcoolscopic pe șofer, constatând că acesta nu consumase alcool.
Șoferul va răspunde penal într-un dosar în care este acuzat de vătămare corporală din culpă.
A.C.