WhatsApp Image 2024 07 28 at 14.11.41Dacă ajungi la ora prânzului în zonă de la poalele Cetății Neamț, ai câteva variante să iei prânzul sau să bei ceva răcoritor. Cea mai la îndemână este terasa de la Casa Arcașului, unde renumele spune că poți să te simți cu adevărat ca un client căruia i se acordă atenție. Înțelegi că este aglomerat, aștepți 10-15 minute măcar să aducă cineva un meniu. Băiatul cu servirea se învârte prin zona, are două mese mai mari, așa că cinci clienți de vârsta a lll-a (bacșiș prezumtiv mai mic?) nu par foarte interesanți. Te duci și întrebi la bar, poate se ia comanda acolo. Ți se spune să aștepți la masă. După câteva minute apare, fără meniuri, evident. Faci greșeala să ceri, primești o privire de genul, „da’ nu știi ce vrei”, aștepți și după un timp, mai scurt acum, vin meniurile. După care, aștepți și privești cât de atent servește băiatul la celelalte mese.

Pleci și la ieșire cineva de-al casei îți spune să intri în restaurant că este altceva.

Încerci și nu-ți vine să crezi. Chelneri zâmbitori și atenți, servire ireproșabilă, totul așa cum ar trebui să fie. Chiar dacă aveau pe cap un grup de copii. O fi aceeași unitate sau e pe bază de locație?

(V.B.)

Articolul precedentPiatra Neamț: Restricții temporare de circulație pe străzile Lămâiței și Dr. Iacomi
Articolul următorOportunități pe piața muncii din Neamț
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.