Un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din Iaşi, a fost prins că a condus aproape doi ani și jumătate fără permis, după ce-a provocat un accident rutier, pe 8 iulie. El se afla la volanul unui autoturism în localitatea Oglinzi și n-a acordat prioritate unei alte mașini. În încercarea de a evita impactul, al doilea șofer, un bărbat de 51 de ani, din Suceava, a tras de volan, iar mașina lui a ajuns în șanț. Deși a văzut ce s-a întâmplat, bărbatul de 70 de ani și-a continuat deplasarea și a fost depistat de polițiști când circula pe strada Petru Rareș, din orașul Târgu Neamț. Surpriza a apărut după verificările făcute în baza de date, după ce s-a stabilit că bărbatul din Iași avea permisul reținut din ziua de 28 ianuarie 2016.
În urma impactului, a rezultat rănirea șoferului din Suceava și a unei tinere de 27 de ani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii conduse de acesta.
”Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, a precizat agentul Georgiana Moșu, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț. ”În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. (C.M.)